Planta care poate fi folosită în loc de sare, piper sau oţet și care poate elimina paraziţii intestinali!

Tarhonul – condiment natural şi plantă aromată de excepţie!

Pe lângă utilizarea sa în preparate savuroase, cu o minunată aromă, Tarhonul este un reprezentant de seamă al farmaciei din grădină.

Conţine uleiuri volatile, flavonoide, minerale, mucilagii, vitamine.

De secole, Tarhonul este folosit în fitoterapie, pentru o grămadă de afecţiuni, mai ales datorită proprietăţilor antioxidante.
Poate preveni şi combate de la cancere la afecţiuni oculare, cardiovasculare sau pulmonare, boli ale sistemului nervos, scăderea imunităţii şi îmbătrânirea prematură.

Pentru tratament sau prevenţie se consumă zilnic două până la patru căni de ceai, dacă se poate neîndulcit, numai cu adaos de lămâie.

Infuzia se prepară astfel: se adaugă o linguriţă de frunze mărunţite la 250 ml apă călduţă, Se lasă la infuzat 15-20 minute.

Iată ce alte beneficii are pentru sănătate:
Sub formă de infuzie, se cosumă câte trei, patru căni pe zi şi este un foarte bun diuretic.

De-a lungul timpului, Tarhonul a fost utilizat pentru calmarea durerilor de dinţi, datorită cantităţii de eugenol conţinută şi poate scădea inflamaţia gingiilor

Este un tonic digestiv de excepţie, favorizează producere bilei, are efect calmant în indigestie şi sindromul colonului iritabil.

Adaosul plantei verzi în preparate măreşte apetitul, ajută digestia lentă, previne balonările.

Un amănunt interesant: poate fi folosit în loc de sare, piper sau oţet la prepararea mâncărurilor.
Infuzia de Tarhon are acţiune antiparazitară,motiv pentru care este eficient la eliminarea paraziţilor intestinali.

Tarhonul este un sedativ blând, ajută la combaterea anxietăţii, ameliorează nivelul stresului.

Prin conţinutul de potasiu şi vitamina A, Tarhonul contribuie semnificativ la întreţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate, iar frunzele sale verzi ar trebui să facă parte din orice dietă.

Adăugat în orice suc natural, îl transformă într-o adevărată „bombă” de energie.
De asemenea, Tarhonul este este utilizat pentru capacitatea sa de a calma durerile provocate de artrită.

Se taie mărunt trei mâini de frunze de tarhon, se pun într-un borcan şi se acoperă cu o jumătate de litru de oţet de mere.

Se lasă la macerat şapte zile, apoi se filtrează.

Se consumă 30-50 ml înainte de mesele principale (cu cel puţin o jumătate de oră, iar rezultatele sunt remarcabile.

Să vă fie de folos!

Distribuie acest articol util prietenilor tăi!