Au trecut doar câteva luni de căsnicie și acest cuplu divorțează! Deja e OFICIAL! El spune că l-a înșelat!

Și acest cuplu nu va mai ține mult! Ciprian Nistor a depus o cerere de divorț, nu-și mai vede viața alături de bruneta Laurette. Nu a trecut nici măcar un an și aceștia doi au decis să se despartă.

Totul din cauza infidelității! Asta este acuzația pe care o susține Ciprian, atât în fața tuturor, cât și în fața avocatului său, pe acte. Mai mult, acuzațiile acestuia sunt foarte grave!

Potrivit cuvintelor sale, Ciprian Nistor consideră că soția sa a avut mai multe acte de înșelare, iar pentru unele din ele a fost și plătită! Acesta spune că are și probe care pot demonstra cuvintele sale.

Totul a început de la certurile în familie, după care Ciprian a adoptat o stare tensionată, iar mai târziu a aflat din partea unor prieteni și rude despre ce face soția lui pe la spate.

Bărbatul a spus că i-au fost anunțate toate aceste detalii despre comportamentul ei din partea unor persoane apropiate, iar pentru că nu vroia să creadă a apelat la niște servicii de urmărire.

Mai bine zis, a contactat un birou de detectivi, care i-au arătat probe incontestabile despre infidelitatea soției!

Acum acesta oficial cere divorțul din partea lui Laurette și nu vrea nici să se gândească la o cale de întoarcere pentru relația lor!

Distribuie acest articol util prietenilor tăi!