Uite cum a slăbit Ozana Barabancea! Are un minus de 40 de kilograme, încearcă și tu acest regim! Trebuie să consumi zilnic…

După ce a ținut această dietă, Ozana Barabancea este de nerecunoscut! Femeia a slăbit cu 40 de kilograme, iar unii nici nu și-au putut imagina că ea va avea un astfel de rezultat! Este un succes adevărat!

Pentru început, femeia s-a decis să suporte o operație chirurgicală prin care și-a micșorat stomacul, apoi a adaptat un regim strict cu care a ajuns la un rezultat nemaipomenit!

Din momentul în care a mers pe mâna chirurgului, atunci vedeta a realizat cât de mare este dorința ei pentru a slăbi și apoi a fost nevoie de o putere extraordinară pentru a te ține de un astfel de regim.

Femeia spune că este foarte important să-ți organizezi orele la care le alimentezi, trebuie să renunțăm neapărat la ciuguleli și să avem un regim de alimentare de 3 ori pe zi.

În timp ce luăm masa nu e bine să avem telefonul sau televizorul alături, în tot acest timp ar trebui să ne concentrăm pe mâncarea noastră, pentru a ajunge cât mai rapid la senzația de sațietate.

Ozana Barabancea spune că regimul său a fost bazat mai mult pe proteine, iar la fiecare masă trebuie să se respecte limita de 100 de grame, pe care le puteți consuma. Cina nu trebuie să fie mai târziu de ora 18:30 sau 19:00.

Acum vedeta mănâncă de toate, doar că foarte puțin și le consumă doar în timpul meselor principale! Sportul și activitatea fizică este încă unul dintre tainele cu care a dat jos atâtea kilograme!

Loading...

Distribuie acest articol util prietenilor tăi!