Iată cum scapi de negii care te incomodează! O metodă IEFTINĂ și FOARTE UȘOARĂ, fără ca să apelezi la chirurg!

Există numeroase metode prin care poți să scapi de negii, care îți aduc atâta bătaie de cap și care, uneori, au un aspect inestetic. Unele din ele pot fi procurate din farmacii, iar altele le poți face chiar tu acasă.

Fii foarte atent atunci când alegi un remediu sau altul, deoarece unele din ele pot fi periculoase și pot aduce efecte adverse!

Deasemenea, unele soluții nu ajută rapid, ci după un termen mai lung.

Negii, sunt, de fapt, aceeași piele doar că acest țesut crește la exterior, având diferite forme, cel mai des întâlnite sunt cele care se aseamănă cu o conopidă. De cele mai multe ori, acestea sunt inofensive și care pot să cadă fără ajutorul tău.

O metodă foarte ușoară prin care poți scăpa de negi într-un timp, relativ, scurt este să îți pregătești o dischetă, pe care o folosești, de obicei, pentru demachiere și să pui pe ea puțin oțet de mere.

Această dischetă se aplică pe zona unde ai negi și apoi se fixează cu ajutorul unui bandaj sau cu un plasture. Se ține măcar pentru o zi întreagă sau peste noapte, în dependență de cât timp vei rezista.

Această procedură se repetă timp de 2 săptămâni sau chiar o lună, iar după tot acest timp, negii vor cădea de la sine! Încearcă și tu această metodă foarte ieftină și extrem de simplă!

Loading...

Distribuie acest articol util prietenilor tăi!