Iată care sunt cele două ingrediente care te scapă de firele ALBE, fără ca să folosești VOPSEA DE PĂR! Sunt foarte eficiente, ieftine și se găsesc extrem de ușor!

Unul dintre cele mai minunate ingrediente este uleiul de cocos, care are zeci de întrebuințări și se utilizează în diverse remedii naturale, măști pentru piele și pentru păr!

Îl poți regăsi pe mai multe site-uri de frumusețe, care folosesc uleiul de cocos pentru înlăturarea firelor albe, care apar din cauza vârstei înaintate sau a excesului de situații stresante în viață!

Iată care sunt cele două ingrediente miraculoase necesare:

– 3 linguri mici de ulei de salvie;

– 3 linguri mici de ulei de cocos.

Vei avea nevoie de un vas pe care-l pui la foc încet, acolo vei turna ambele tipuri de ulei și va trebui să le amesteci în continuu, până nu vei observa că obții un conținut asemănător unei paste.

Se lasă la răcit, iar apoi este numai bună pentru a fi utilizată! Vei avea nevoie de o perie pentru vopsit sau o perie obișnuită de machiaj, una mai mare.

Folosirea acestui amestec este foarte ușoară, va trebui doar să-ți umezești părul, apoi să folosești peria pentru a aplica tot conținutul la rădăcina părului, în cazul firelor albe, vei aplica pe toată lungimea lor!

Apoi vei pune o căciulă deasupra, este recomandat să folosești una pentru duș, care este din plastic. Ține această mască pe timpul nopții, iar dimineața clătește părul apă caldă sau spală-l în mod obișnuit.

Folosește acest remediu în fiecare zi, timp de 7-10 zile, apoi vei observa rezultatul fermecător!

Loading...

Distribuie acest articol util prietenilor tăi!