Dacă ai vârsta cuprinsă între 16 ani și 50 de ani, trebuie să știi asta! Lege nouă, care îți oferă 4500 lei!

Noutate din partea Ministerului Muncii, care a decis să realizeze un nou proiect de lege cu privire la internship. Printre cele mai importante știri este nivelul minim de îndemnizații pe care-l vor primi toți internii.

Deasemenea, toți internii care vor fi ulterior angajați în cadrul companiilor în care și-au efectuat internship-ul, vor primi o sumă de bani din partea statului, sub formă de primă.

După împlinirea a doi ani în cadrul companiei, fiecare angajat care a fost primit în cadrul firmei pe bază de intern, va primi de la stat câte o primă de 1000 euro echivalentă în RON.

Aceștia vor putea beneficia de respectiva primă doar după ce vor deveni angajați oficiali ai companiilor.

Totodată, organizațiile care vor dori să implementeze programe de internship, adică angajatorii, nu vor putea primi mai mult de 5% de interni, raportat la numărul de salariați ai companiei respective.

Internship-ul va avea un contract care va conține reglementări noi, cum ar fi durata care va fi echivalentă cu cel mult jumătate de an, iar această perioadă va fi luată în considerare la calcularea vechimii în muncă.

Nici un intern nu va putea munci mai mult decât 6 ore pe zi, iar vârsta minimă a acestuia va începe de la 16 ani. Deasemenea, plata cu care va fi remunerat nu poate fi mai mică decât jumătate din salariul minim.

Aceste reglementări sunt la stadiul de proiect, care trebuie să fie înaintat și apoi, la caz, aprobat, pentru a fi stabilite aceste noi legi!

Loading...

Distribuie acest articol util prietenilor tăi!