C-TIN DULCAN, neurolog, vorbește despre Lumea de Dincolo: “Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit”

Este medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, o fire curioasă şi temerară, ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate.

Distinse cu premii şi declarate bestsellers, cărţile domniei sale au schimbat viziunea ştiută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică.

“Moartea clinică este o trecere între două lumi”

– Domnule Constantin Dulcan, tocmai a ieşit de sub tipar cartea dvs. cea mai recentă, care adună şi sintetizează studii şi mărturii ale experienţei morţii clinice. De ce aţi ales tocmai acest subiect? Poate experienţa morţii clinice să dezlege unele mistere ale existenţei umane?

Mintea de dincolo– Nimic din ce am scris până acum n-a fost pre­meditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări.

Am scris întâi Inteligenţa materiei, pentru că am vrut să argumentez ştiinţific intuiţia că în spatele tuturor lucrurilor se află o Raţiune universală care ordonează şi coor­do­nează totul. Şi că această Raţiune e Dum­nezeu. Dacă Dum­nezeu există, atunci şi noi, oa­menii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, În căutarea sensului pier­­dut, a fost motivată de faptul că lumea actuală se înscrie din punct de vedere moral pe o curbă des­cen­dentă.

Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce sun­tem aici. Singuri, fără o busolă spi­rituală, am alu­necat în marele impas moral, so­cial şi economic în care ne aflăm. Acum, ceea ce am încercat în cartea Min­­tea de dincolo a fost să arăt că experienţa morţii cli­­nice vine să susţină cu argumente clare originea noas­­tră spi­rituală – idee pentru care pledează desco­pe­ririle fizicii cuantice, religiile, psihologia trans­per­sonală, ştiinţele neurocognitive şi nu numai acestea.

Toate sursele discutate ne spun că viaţa noastră pe pământ e doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecţie pe care tre­buie să ne-o însuşim pentru evoluţia noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am în­cheiat un ciclu fundamental al adevărului des­pre noi. Suntem şi materie, suntem şi spirit, a re­duce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fi­zică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un ade­văr incomplet.

– Ce înseamnă concret, din punct de ve­de­re me­dical, moartea clinică?

– Moartea clinică este acea experienţă în urma că­reia individul traversează toate etapele morţii bio­lo­gice, dar nu definitiv, fiindcă e re­suscitat, readus la via­ţă spontan sau prin inter­venţie medicală, iar func­ţiile sale vitale sunt reluate.

Ce trăiesc aceste persoane în timpul morţii clinice e însă tulburător. Studiul expe­rien­­ţelor de moarte clinică demonstrează că exis­tă un tipar comun la toată lumea, indi­fe­rent de rasă, origine sau moment al istoriei.

– Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viaţă şi au avut, în timpul morţii clinice, o seamă de revelaţii. Ce “văd” de fapt aceste persoane?

– La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu înţeleg ce li se întâmplă. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi con­şti­entizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor corpul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi.

Decor­po­ra­lizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâ­na lor trece prin corpul acestora fără să fie per­cepută. În­tr-un caz citat de Kenneth Ring, un soldat american mu­tilat în războiul din Vietnam şi-a văzut corpul de dea­supra sa.

A văzut elicopterul american care l-a trans­­­portat la spital şi, spune el, “m-am în­trebat unde sunt dus şi am zburat după el”. Cei mai mulţi indivizi vor­besc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obli­­gaţi să treacă, singuri sau însoţiţi de ghizi – rude de­ce­date sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lu­mea noastră fizică în lumea spiritelor, în lumea de din­colo.

– În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Fiinţă de Lumină. E chiar Dumnezeu?

– Dincolo de tunel, toţi martorii acestor experienţe văd o lumină vie, de o strălucire foarte intensă, care nu orbeşte totuşi. E o lumină feerică, învăluitoare şi cal­dă, ce oferă mângâiere şi bucurie. Cei care au trăit aceste experienţe spun că e Fiinţa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcţie de apartenenţa religioasă a fiecăruia.

O fiinţă pe care o descriu mai degrabă ca pe o impresie trăită, decât ca pe o figură concretă. Se şi spune că Dumnezeu este aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în niciuna din închipuirile noastre.

Aşa cum mărturisesc cei care au experimentat moartea clinică, Dumnezeu îi întâm­pină cu o iubire copleşitoare, o pace profundă şi o stare de beatitudine despre care toţi spun că nu au mai trăit-o niciodată. Nici urmă de Dumnezeul dur, ameninţător şi acuzator, cum e descris tradiţional.

– …care în plus ne va supune la Judecata de Apoi.

– Există şi în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieţii pe care îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină, un film panoramic cu amă­nun­te în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecăţii De Pe Urmă, cu care ne-au obişnuit religiile.

Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, tră­im, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor noastre asu­pra altora.

Dannion Brinkley, un caz celebru de moar­te clinică, mercenar angajat în armată, mărtu­ri­seşte că a simţit durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui.

A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu spectator, ci trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recu­noştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

– Există, deci, o plată în ceruri a tuturor faptelor noastre?

– Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pe­depsim singuri, aici, pe pământ. Există o lege cosmică, după care tot ce facem altora se re­percutează asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, prin boală, necazuri şi nefericire. Iadul e mai degrabă o stare de spirit, o stare a conştiinţei noastre încărcate de rele. Toţi cer­cetătorii acestor fenomene afirmă cu con­vin­gere că nu există dincolo o pedeapsă divină fără sfârşit, pentru nimeni.

– Să revenim la experienţa propriu-zisă a morţii clinice. Ce se întâmplă mai departe?

– După ce filmul vieţii îi face să înţeleagă unde au greşit şi unde au procedat corect, celor aflaţi în moarte clinică li se arată o ba­rieră, o punte sau un râu, şi li se interzice să trea­că. E semnul distinctiv dintre cele două lumi.

“Nu este încă timpul” e ceea ce aud cei mai mulţi dintre ei. Altora li se spune, într-o formă sau alta, “Du-te înapoi şi spune lumii ce ai văzut”. Toţi cei care au trecut prin aşa ce­va spun deschis că nu mai au niciun fel de frică faţă de moarte.

Pentru cei care trăiesc aces­te experienţe e atât de covârşitor, încât ră­mân con­şti­enţi şi după aceea de existenţa unei dimensiuni spi­rituale în univers, dedicân­du-se, pe mai departe, unei vieţi spirituale sau unei vieţi puse în slujba binelui.

“Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care se foloseşte”

“Suntem cu adevărat «lumină din Lumină»”

– Atingeţi o chestiune extrem de controversată, tema reîntrupării, respinsă, de altfel, de religia creştină. Avem motive să credem în aşa ceva?

– Ideea reîntrupării e motiv de mare controversă între creştini şi susţi­nă­torii ei. Există însă argumente ce ţin de im­presia fiecăruia din­tre noi, de acel sentiment de déjà vu pe care îl avem, une­ori, când întâlnim o anu­mită persoană. Din nou, mărturiile oamenilor sunt cele care ar trebui să ne pună cel mai tare pe gânduri.

Cerce­tă­toa­rea Sandra Anne Tay­lor aduce în dis­cu­ţie un caz foarte in­te­re­sant, al unui tânăr a­rab, care s-a născut în munţi, în Liban, şi nu şi-a părăsit casa până la 20 de ani. S-a întâmplat să fie dus ocazional într-o altă lo­calitate, la sute de km distanţă, pe care a recunoscut-o imediat ca fiind cea în care a trăit anterior. Ba mai mult, dintr-un im­puls, a mers direct la casa în care se născuse, i-a iden­tificat pe nume pe cei care o lo­cuiau, le-a arătat lo­cul în care şi-a amintit că a ascuns nişte bani şi i-a găsit.

– Suntem, deci, nemuritori. Murim, dar conti­nuăm să tră­im sub altă formă.

– Continuăm să tră­im în corpul subtil, care e format din lu­mină de înaltă frec­ven­ţă. Cei care au vă­zut cor­pul subtil, ceea ce nu­mim în mod tradi­ţio­nal “suflet”, în timpul experienţelor extra­cor­porale, l-au descris ca fiind format din milioane de punc­te lu­minoase. Dacă în ceea ce priveşte trupul nos­tru s-a spus că “pă­­mânt suntem şi în pă­mânt ne vom în­toar­ce”, în ceea ce pri­veş­te sufletul, “lumină suntem şi în Lumină ne vom întoarce”. Sun­tem cu adevărat “lumină din Lumină”.

– Vreţi să spuneţi că Îl putem cunoaşte pe Dum­nezeu pentru că El Însuşi vrea să fie cunoscut?

– Universul nu face lucruri gratuite. În vremurile noas­tre au explodat o serie de preocupări ştiinţifice care nu fac decât să confirme această dimensiune spi­ri­tuală a universului, să demonstreze că istoria uni­ver­sului şi a omului e scrisă de aceeaşi mână, că om şi univers au aceeaşi origine spirituală.

Experienţa morţii cli­nice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, pen­tru a ne îndemna să schimbăm drumul greşit pe care am mers până acum şi să ne însuşim lecţia cu­noaş­terii şi a iubirii, care e adevăratul sens al vieţii.

Avem o singură şansă de ieşire din criza în care în­trea­ga omenire este implicată: să optăm pentru o adevărată re­naştere spirituală. Cu alte cuvinte, să trăim în armo­nie cu Dumnezeu, cu noi înşine, cu semenii şi cu natu­ra. Nu întâmplător, Iisus a spus: “Eu sunt Calea, Ade­vă­rul şi Viaţa”. Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Ca­lea, e rândul nostru să răspundem chemă­rii Lui.

loading...

Distribuie acest articol util prietenilor tăi!